|
numărul lor e le 400. După cel le-al doilea război mondial pe
teritoriul braniştei Belovejscaia a rămas un singur zimbru.
Datorită eforturilor comune ale specialiştilor sovietici şi
polonezi numărul lor s-a mărit treptat până la 1000.
Înmulţirea în captivitate a speciilor rare de animale
sălbatice până la numărul când nu mai există
pericolul de dispariţie este o metodă ce s-a
îndreptăţit. De acest lucru se ocupă în prezent
savanţii de la 800 de parcuri zoologice ale lumii, în care se
întreţin 161 specii de mamifere şi 72 specii de
păsări. În fosta URSS se întreţineau în
parcuri 127 specii şi subspecii de animale. În parcurile zoologice
din lume se nasc. bunăoară, în fiecare an 200 de pui de
tigru-de-Amur, care a devenit o raritate în locul său de
baştină.
În procesul de creştere a animalelor în parcurile zoologice se
iscă de bună samă, o serie de probleme. Una dintre acestea este
înmulţirea animalelor sălbatice în captivitate, Căci
la multe dintre ele dispar deprinderile comportamentului sexual şi matern.
Pe de altă parte, din cauza înmulţirii prin
încrucişarea rudelor apropiate se reduce varietatea genetică.
Populaţia din 50–100 de indivizi poate asigura păstrarea doar a unei
jumătăţi din fondul genetic al speciei. Dar în parcurile
zoologice este imposibil a întreţine asemenea grupuri numeroase de
animale, mai ales ale mamiferelor mari. Şi, în sfârşit,
apare problema dezvoltării la pui a deprinderilor necesare pentru
viaţă în libertate.
Nu încape îndoială că formele cele mai fireşti
şi de aceea şi cele mai eficace de protecţie a fondului genetic
al speciilor rare de plante, precum şi de animale sunt rezervaţiile
şi parcurile naţionale. În prezent în lume există
peste 40 mii de astfel de instituţii. În fosta URSS existau141
rezervaţii, 12 parcuri naţionale şi 2700 teritorii,
rezervaţii cu o suprafaţă totală de aproape 57 milioane de
hectare. În RM există 2 rezervaţii – «Codru», pe teritoriul
raioanelor Nisporeni şi Străşeni, şi «Pădurea
Rădenilor» în raionul Ungheni. Suprafaţa lor totală este
de aproape 11 mii hectare. Curând vor fi organizate încă
două rezervaţii: «Beleu» în raionul Vulcăneşti
şi «Golful de la Goean» în raionul Dubăsari. Se prevede şi
crearea unui parc naţional pe teritoriul gospodăriei Orhei, o
rezervaţie de faună «Lângă Prut» în raionul Glodeni
şi «Şoimul» în raionul Camenca.
Ce se poate, însă, face cu speciile al căror număr de
indivizi s-a redus la limită şi care sunt ameninţate să
dispară complect, dacă au rămas în viaţă numai
femele sau numai masculi? Cum trebuie să procedăm, ca să
înapoiem specia naturii?
În februarie 1976 la Centrul ştiinţific de cercetări
biologice din Puşcino al AŞ a fostei URSS s-a ţinut o
consfătuire neobişnuită. Ea a fost consacrată problemei
păstrării speciilor de animale pe cale de dispariţie prin
conservarea genelor lor. Iniţiativa acestei consfătuiri îi
aparţine profesorului B. N. Veprinţev, care a emis ideea cu privire
la colectarea şi conservarea genomilor (garnitura de gene) animalelor,
pentru ca în viitor, dacă va fi necesar şi vor apare
posibilităţi tehnice, să fie regenerate din ele speciile
dispărute.
Tocmai această idee a fost pusă în discuţie la
Puşcino. Consfătuirea a aprobat propunerea de a se conserva genomii
sub formă de celule sexuale şi celule somatice, precum şi
embrionii, cu toate că multora ideea li s-a părut utopică.
Dar numai peste doi ani participanţilor la Asambleia generală a
Asociaţiei internaţionale de procreare a naturii, ce a avut loc la
Aşhabad, propunerile lui Vepreianţev nu le-au mai părut chiar
atât de ireale. Ideea salvării faunei pe cale de dispariţie
prin crearea unor depozite de gene conservate sau a unor bănci genetice
s-a răspândit larg şi a atras nu numai atenţia biologilor,
ci şi a savanţilor de cele mai diverse specialităţi.
Aşa dar, este vorba de conservarea genomilor din care în viitor se
vor obţine animale. Acest lucru a devenit posibil după ce au fost
stabilite primele succese în conservarea spermei şi a celulelor
somatice, iar în ultimii ani şi a unor embrioni întregi, fapt
despre care am relatat destul de amănunţit în capitolul
precedent.
Încă la sfârşitul deceniului al patrulea – începutul
deceniului al cincilea a fost elaborată tehnica conservării prin
congelare la temperaturi joase a spermei vitelor cornute mari. Dacă
păstrăm sperma taurului în azot lichid câţiva ani,
ea nu-şi pierde capacitatea de fecundare, cu toate că 50% din
spermatozoizi per în timpul congelării.
Tehnica aceasta a fost perfecţionată, conservându-se sperma a
100 de specii, inclusiv a mamiferelor: a iepurelui de casă,
armăsarului, taurului, ţapului, câinelui, cerbului, elanului,
lamei, bizonului, maimuţei ş. a. Sunt create bănci de
spermă congelată a speciilor sălbatice, în special a celor
rare şi pe cale de dispariţie. La centrul de medicină din Tehas
este conservată sperma a 98 specii de mamifere.
Mai există o metodă de păstrare a celulelor sexuale masculine a
speciilor de animale pe cale de dispariţie: congelarea testiculelor
masculilor pieriţi în scopul implantării lor viitoare
animalelor castrate.
La temperatura de – 196°CE (temperatura azotului lichid) celulele îşi
păstrează viabilitatea zeci şi sute de ani. S-a dovedit că
descendenţa taurilor, sperma cărora a fost păstrată 25 de
ani, este absolut normală. În celule, la această
temperatură de păstrare, nu se produc nici un fel de reacţii
biochimice. Calculele experimentale şi teoretice arată că timpul
optim de păstrare a celulelor sexuale în stare congelată este
de cel puţin 200 de ani. Prin urmare, memoria genetică despre aceste
animale nu va dispare fără urmă, ea se va păstra timp
îndelungat, şi urmaşii, primind-o drept moştenire, vor
putea reânvia şi admira speciile dispărute demult.
Există două căi de regenerare a speciilor de la care s-a
păstrat numai sperma congelată. Prima – fecundarea ovulului femelei
de altă specie. Este, de fapt, o hibridizare interspecifică.
Deocamdată există numai hibrizi naturali în urma
încrucişării dintre lup şi câine. Iar hibridul creat
pe cale artificială prin încrucişarea morunului cu cega –
besterul – prezintă doar importanţă industrială.
Foarte complicate sunt cazurile de izolare fiziologică a speciei,
când ea este incapabilă a se încrucişa cu alte specii.
În acest caz se poate aplica însămânţarea
artificială a femelelor.
Este mult mai complicat cazul în care sperma se dovedeşte a fi ne
viabilă în filierele genitale ale femelei de altă specie.
Pentru a înfrunta acest obstacol au fost elaborate metode de fecundare a
ovulului în eprubetă. Pentru 14 specii de mamifere au fost
găsite medii potrivite în acest scop. La 4 specii, după ce
ovulele fecundate au fost introduse în uterul femelei, acestea s-au
dezvoltat în pui.
Cealaltă cale ţine de obţinerea aşa-ziselor organisme
androgenetice, adică care se dezvoltă în exclusivitate
pe contul nucleului patern al organismelor. Pentru obţinerea lor trebuie
să fie înlăturat sau inactivat nucleul propriu al ovulului
fecundat. Astfel embrionul lipsit de garnitura maternă de cromozomi se va
dezvolta pe baza garniturii paterne. Deoarece nucleul spermatozoidului
conţine o garnitură de cromozomi haploidă (unică),
incapabilă, în majoritatea cazurilor, să asigure dezvoltarea
normală a embrionului, trebuie să se obţină diploidizarea
celulelor embrionului. Aceasta se face prin inducerea endomitozei la prima
diviziune a celulei sau prin fecundarea ei dispermică şi contopirea
ulterioară a' nucleelor haploide a ambilor spermatozoizi.
Putem împiedica diviziunea celulei şi efectua trecerea
respectivă din stare haploidă în stare diploidă,
acţionând asupra ei cu temperaturi înalte sau substanţe
speciale — colhicină şi citohalazină.
În felul acesta savanţii englezi au reuşit să
obţină în 1977 embrioni de şoareci diploizi
androgeneticii, iar savanţii americani în acelaşi an au
obţinut dezvoltarea lor până la naştere. Cu mult
înainte, în anul 1957, savanţii B. Astaurov şi V.
Ostracova-Varşaver au căpătat indivizi androgeneticii
interspecifici fecunzi de vierme de mătasă.
Crioconservarea celulelor sexuale bărbăteşti nu numai că
permite crearea băncii de gene a speciilor rare şi pe cale de
dispariţie a animalelor sălbatice, ea mai oferă posibilitatea de
a păstra şi stimula sperma reproducătorilor de elită timp
îndelungat, chiar după moartea lor. În prezent în lume
se însămânţează artificial aproape 100 milioane de
vaci, 40 milioane de bivoli, 50 milioane de oi, 6 milioane de cai anual.
În Uniunea RSS au fost utilizaţi 655 de tauri reproducători de
rasă Holştein-friză de la care au fost create 6,3 milioane doze
de spermă congelată, fapt ce permitea efectuarea cu succes a muncii
de selecţionare.
Avantajele utilizării spermei congelate o demonstrează
următoarele date. La o împerechere naturală un
taur-reproducător poate însămânţa pe parcursul
vieţii sale 250—350 de vaci. La însămânţare
artificială cu spermă proaspătă această cifră
sporeşte ajungând la 5—8 mii. Iar utilizând rezervele de
spermă congelată, obţinută de la un reproducător, se
pot însămânţa 40—50 mii de vaci.
Conservarea numai a spermei nu este o măsură suficientă pentru
păstrarea fondului genetic al speciilor pe cale de dispariţie. Au
început lucrările de creare a băncilor de ovule şi de
embrioni.
Metoda de congelare a ovulelor este mai dificilă decât metoda de
congelare a spermatozoizilor, de aceea nu e elaborată în
întregime. Până în prezent s-a obţinut fecundarea
ovulelor congelate şi dezgheţate la şoareci, şobolani,
hârciogi, dar dezvoltarea până la naştere a ovulului
fecundat după dezgheţare s-a produs numai la şoareci. Poate e de
mai mare perspectivă congelarea ovarelor. După dezgheţare,
ovarele sunt implantate femelei castrate şi celulele sexuale
îşi definesc aici dezvoltarea. Aceste experienţe s-au soldat cu
succes asupra şoarecilor şi şobolanilor.
Este posibilă o asemenea situaţie când ultima femelă a unei
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
|
