|
bizoni americani şi cu animalele domestice.
Metodele retroâncrucişării au condus în scurt timp la
efectul scontat-deja în a patra generaţie s-au obţinut zimbri
aproape pur-sânge.
Tot grădinilor zoologice le datorăm şi păstrarea unui astfel
de animal rar cum este calul lui Prjevalschii. Istoria nouă a
calului lui Prjevalschii a început de la trei perechi păstrate
în diferite grădini zoologice. De renaşterea foştilor
trăitori ai pustiurilor centrale s-a apucat grădina zoologică
din Praga. În prezent în grădinile zoologice din lume se
numără câteva sute de asemenea cai.
Geneticiienii şi zoologii nu numai au păstrat şi au făcut
să crească numărul unor specii de animale aflate pe cale de
dispariţie. Ei au reuşit de asemenea să restaureze unele specii
dispărute demult. Câteva veacuri trecuseră de la
dispariţia de pe pământ a tarpanilor şi bourilor.
Savanţii i-au făcut, însă, să reînvie.
Experienţele respective au fost pe cât de grele, pe atât de
instructive.
Caii sălbatici, numiţi tarpani, erau
răspândiţi în pădurile şi în stepele
europene. Ultima dată tarpanii au fost văzuţi la începutul
veacului trecut. Şi doar un metis de tarpan cu cai domestici i-au
păstrat până în zilele noastre însuşirile
şi caracterele. Anume pe calea încrucişării acestor
hibrizi şi s-a putut obţine cai identici din punct de vedere
morfologic cu tarpanii. Primii s-au apucat de acest lucru specialişti
polonezi la începutul veacului nostru; paralel la grădinile
zoologice din Miunhen şi Berlin făceau experienţe în acest
sens fraţii Hec. Probând diferite variante de încrucişare
şi făcând o riguroasă selecţie artificială de-a
lungul unui şir de generaţii, ei au căutat să
obţină tarpani asemănători cu strămoşii lor
sălbatici. Şi succesul a venit.
Ultimul bour a căzut în anul 1627. Dar sângele acestui
strămoş al vacilor s-a păstrat în arterele urmaşilor
săi domestici. Cele mai multe caractere ale bourului s-au păstrat la
vacile ungare şi ucrainene de stepă, precum şi la vacile engleze
de parc. Unul din fraţii Hec, directorul grădinii zoologice din
Berlin, s-a apucat să restaureze bourul cu aceleaşi metode ale
încrucişării reciproce. În prezent a fost creată o
copie destul de exactă a acestor animale, dispărute acum trei secole
şi jumătate.
9.2.3 Banca de gene
În scopul păstrării speciilor de animale pe cale de
dispariţie şi al îmbunătăţirii rasei de animale
domestice, la ora actuală se depun eforturi în vederea
elaborării unor metode de conservare a genelor lor, adică a
creării unor depozite (bănci) speciale de păstrare a genelor de
animale. În februarie 1976 la Centrul ştiinţific de
cercetări biologice din Puşchino s-a desfăşurat o
conferinţă consacrată în exclusivitate acestei probleme.
Iniţiativa organizării conferinţei îi aparţinea
profesorului B. N. Veprinţev. Lui i-a venit ideea să colecteze
şi să conserve sortimente de gene de animale pentru ca în
viitor, dacă va fi necesar şi vor exista posibilităţi
tehnice, să se recreeze din ele speciile dispărute. Această
idee a trezit şi interesul tuturor participanţilor la Asambleia
generală a Asociaţiei Internaţionale de Ocrotire a Naturii
(AION), care s-a desfăşurat în octombrie 1978 în
oraşul Aşhabad.
Se ştie că fauna mondială a pierdut o astfel de specie unică
de mamifere marine ca vaca-de-mare, nimicită în mod barbar
cu 200 de ani în urmă în apele de coastă ale insulelor
Comandore. În zilele noastre s-a ajuns să se
înţeleagă cât se poate de bine ce fond genetic s-a
pierdut odată cu dispariţia acestor animale: dacă vaca-de-mare
s-ar fi păstrat până în prezent, problema
dobândirii proteinelor de origine animală s-ar fi rezolvat destul de
simplu şi de eficient: prin creşterea acestor animale pe
întinsele «păşuni» sub-acvatice.
Pentru ce este nevoie de o bancă a genelor? Întreaga
bogăţie a lumii animale de pe pământ este
condiţionată de varietatea genelor, care s-au format în cursul
evoluţiei de milioane de ani. Dar această bogăţie este
ameninţată de o primejdie reală.
În primul rând, scade în mod catastrofal numărul general
de specii de plante şi animale. În al doilea rând, scade
numărul indivizilor din interiorul multor specii, iar aceasta implică
o scădere a volumului fondului genetic al speciei.
Desigur, că pentru multe animale pe cale de dispariţie ultimul refugiu
îl pot constitui grădinile zoologice, dar pentru a se evita
încrucişările dintre indivizi cu un grad apropiat de rudenie,
fapt care duce inevitabil la degenerare, grădinile zoologice ar urma
să întreţină cel puţin câte 50-100 de indivizi
de fiecare specie. Dar, după cum arată calculele, chiar şi
în cazul unui astfel de număr minim de indivizi necesari se va
pierde aproape jumătate din genele de fiecare specie. De altfel, anume o
astfel de situaţie s-a creat în zootehnie. Tendinţele moderne
constau în folosirea unui număr redus de rase înalt
productive; în timp zeci de rase locale dispar ireversibil. În
realitate, însă, toate speciile de animale şi plante au valoare
economică potenţială. Bunăoară, animalele
sălbatice, constituie o sursă absolut necesară de creare
în zootehnie a unor noi rase pe calea domesticirii şi
încrucişării cu rase locale.
În acest fel însăşi logica vieţii indică asupra
necesităţii de a se depune eforturi pentru păstrarea unui
număr maxim posibil de genotipuri. Dar pentru aceasta este necesară
crearea unui depozit, unde vor fi concentrate asortimente variate de gene
şi de unde ele vor putea fi primite, în caz de necesitate, pentru
muncă experimentală sau de selecţie. Conform opiniei lui B. N.
Veprinţev şi N. N. Rott, asortimentele de gene pot fi păstrate
«închise» în celule sau chiar în embrioni. A fost
elaborată o metodică de congelare a celulelor, care permite ca
după decongelare ele să-şi păstreze vitalitatea. În
ce constă această metodică? În mediul în care se
află celulele se adaugă crioprotectori - substanţe care
protejează celulele de acţiunea nimicitoare a frigului, iar apoi
celulele sunt răcite treptat până la temperatura de –79°CE sau
până -196°CE. Celulele congelate se pot păstra timp
îndelungat: până la câteva zeci de ani. În
practica creşterii vitelor în prezent se aplică pe larg metoda
păstrării spermei congelate în azot lichid (la t° de
-196°CE), urmând ca apoi, după ce va fi decongelată, să
fie folosită pentru fecundaţia artificială a femelelor. Metoda
oferă posibilitatea sporirii de multe ori a productivităţii
reproducătorilor care prezintă caractere de mare valoare
economică. Bunăoară, de la un taur se pot obţine nu 50-100
de viţei anual ca în cazul fecundaţiei naturale, ci
până la 10 mii. Sperma congelată se păstrează ani
întregi şi poate fi folosită şi atunci când
reproducătorul e mort; ea poate fi de asemenea uşor transportată
într-acolo unde este necesară ameliorarea cirezii. Această
metodă poate fi folosită pentru înmulţirea vitelor
cornute mari, a cailor, porcilor, oilor, caprelor, găinilor, peştilor
şi a altor animale. Ea este folosită şi pentru creşterea
animalelor sălbatice, întreţinute în grădini
zoologice. Se fac experienţe pe 80 de specii de astfel de animale.
În ultimii ani a fost propus încă un mod de păstrare a
genelor. Este vorba de congelarea timpurie a embrionilor de mamifere. După
decongelare aceşti embrioni se implantează în uterul
femelei-recipient, unde îşi continuă dezvoltarea. Metoda se
aplică în prezent la iepuri, oi, capre şi la vite cornute mari.
Congelarea embrionilor oferă posibilitatea păstrării şi
transmiterii caracterelor economic valoroase nu numai a masculilor, dar şi
a femelelor. Vacile recordiste (de exemplu, Volga, despre care am mai pomenit)
este raţional să fie folosite nu numai în calitate de
producătoare de lapte, ci şi de ovule. În prezent în
URSS şi în alte ţări au fost obţinute succese
importante în direcţia determinării la oi şi vaci a
poliovulaţiei, a extragerii din uter şi a conservării ovulelor,
apoi implantarea lor unor femele-recipienţi obişnuite.
Cu ajutorul unor tratări hormonale de la o singură femelă
înalt productivă se poate obţine până la 60 de
embrioni anual in loc de 1-2. Ei pot fi apoi implantaţi unor femele de
rase inferioare, obţinându-se astfel de la o vacă 20-30 de
viţei pe sezon. Pe această cale se poate realiza o ameliorare
substanţială a şeptelului dintr-o gospodărie, raion sau
chiar ţară, deoarece animalele de rase valoroase pot fi uşor
răspândite sub forma embrionilor congelaţi. Anume aşa se
procedează în Australia, unde importul de animale mature este
interzis de reguli de carantină speciale.
O altă cale de realizare a potenţialului genetic al unor organisme cu
indicatori remarcabili o constituie clonarea genetică, adică
obţinerea unor copii exacte de animale în viaţă sau care
au dispărut demult, dacă, bineînţeles, celulele lor,
într-un fel sau altul, s-au păstrat. În biologie grupul de
celule formate de la una singură se numeşte clonă. Din
această cauză şi obţinerea unor organisme identice
genetic dintr-o singură celulă se numeşte clonare.
În principiu, nu există nici o piedică în vederea
clonării în acest mod a oricăror specii de animale.
Câţiva ani în urmă J. Herdon din Chembridj (Anglia) a
obţinut un mormoloc care practic nu avea «mamă». El a recoltat
dintr-un intestin de broască o celulă somatică (diploidă),
a extras din ea nucleul şi l-a implantat în ovulul unei alte
broaşte. Totodată, nucleul din ovul fusese nimicit prin iradiere cu
raze ultraviolete În acest fel întreaga garnitură de gene noul
organism o obţinea de la unul din părinţi. Mormolocul era,
bineînţeles, copia genetică absolută a broaştei de la
care s-a «împrumutat» nucleul celular. Într-un alt centru
ştiinţific din Anglia (Oxford) D. Bromholl a reuşit să
implanteze nucleul extras dintr-o celulă somatică în ovulul de
epure. De remarcat că doctorul Bromholl a folosit celule care au crescut
mulţi ani la rând în cultură de ţesut în afara
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
|
