|
în medicina practică a realizărilor ştiinţifice din
domeniul geneticiii, constituind o formă specifică de
asistenţă acordată populaţiei, având ca scop
profilaxia bolilor ereditare. Problemele care se iscă cu acest prilej
ţin nu numai de sfera geneticiii medicale, multe din ele,
aflându-se în mod tradiţional în competenţa
psihologiei, sociologiei, dreptului, economiei, demografiei.
Realizarea principiului profilaxiei în medicină nu poate fi
deplină fără profilaxia bolilor ereditare, care se reduce
în fond la posibila limitare a naşterilor de copii cu boli
ereditare. Această eliberare a comunităţii umane de povara
mutaţiilor patologice se cere înfăptuită cu astfel de
metode care corespund pe deplin principiilor umanitare ale societăţii
noastre.
VIII. DETERMINISMUL EREDITAR AL LONGEVITĂŢII 8.1
Gerontologia şi genetica
Cunoaştem deja ce reprezintă genetica şi care este sfera ei de
preocupări, dar iată despre gerontolojie mulţi dintre
dumneavoastră posibil că nici n-au auzit.
Cum adesea se întâmplă, denumirea cuvântului provine din
«montarea» a două cuvinte greceşti:
gerontos-«bătrâneţe» şi
logos-«învăţătură».
Gerontologia se ocupă cu studiul mecanismelor şi cauzelor
îmbătrânirii organismelor. În schimb, istoria
gerontologiei însăşi e departe de vârstele
bătrâneţii, numărând doar câteva decenii.
Începutul cercetărilor aprofundate ale organismului aflat în
proces de îmbătrânire a fost pus prin studiile lui I. I.
Mecnicov. Iar la baza cunoştinţelor moderne despre
îmbătrânire se află lucrările academicianului A. A.
Bogomoleţ-creatorul şcolii de gerontologie şi organizatorul
primei în lume conferinţe ştiinţifice în
această problemă. Ea se numea semnificativ
«Bătrâneţea» şi s-a desfăşurat la Chiev în
anul 1938. Aproximativ peste 20 de ani discipolii şi colaboratorii lui
Bogomoleţ au creat, din nou la Chiev, Institutul unional de gerontologie,
care a găzduit cel de-al nouălea Congres internaţional de
gerontologie din anul 1972.
Fiindcă vorbim de îmbătrânire, este firesc să se
işte următoarea întrebare: cât poate şi cât
trebuie să trăiască omul?
Iată câteva date ce-i caracterizează pe longevivi. Moşierul
maghiar P. Zartai s-a născut în secolul XVI şi a murit în
secolul ...XVIII, trăind 185 de ani. Viaţa conjugală a
maghiarilor Jon şi Sarra Ravel a durat 147 de ani: soţul a murit
în vârstă de 172 de ani, iar soţia în
vârstă de 164 de ani. Este exemplul celei mai îndelungate
veţi conjugale. Albanezul Hudie a trăit 170 de ani, având
în timpul vieţii 200 de urmaşi: copii, nepoţi,
strănepoţi, stră-strănepoţi ş. a. m. d.
În cartea sa «Prelungirea duratei vieţii» A. A. Bogomoleţ
citează următorul fapt cunoscut: la 31 iulie 1654 cardinalul
d'Armaniac a văzut un bătrân ce plângea în
stradă. La întrebarea din ce cauză plânge,
bătrânul a răspuns că
l-a bătut taică-său. Mirat, cardinalul şi-a exprimat
dorinţa de a-l vedea ne tatăl bătrânului. Şi i-a fost
dat să vadă un bătrân plin de viaţă în
vârstă de 113 ani, care i-a spus că şi-a pedepsit fiul
pentru lipsa de respect faţă de unchiul său: îl
întâlnise şi nu-l salutase. Când cardinalul a intrat
în casă, a văzut un alt bătrân în
vârstă de 143 de ani - şi el plin de viaţă.
Şi în fosta URSS au fost înregistrate cazuri de uimitoare
longevitate. Osetina Tense Abzieva a trăit 180 de ani. Muslim
Şiraliev-164, Ismail Aitraliev- 160 de ani...
Vorbind despre durata posibilă a vieţii omului, savanţii numesc
cifre diferite: 120-150-180-200 de ani şi mai mulţi. Încă
marele biolog rus I. I. Mecnicov, referindu-se la caracterul inepuizabil al
rezervelor interne ale organismului, spunea: «Moartea înainte de
împlinirea a 150 de ani este o moarte silită».
Omul dispune de astfel de rezerve interne şi forţe de apărare,
care permit să se vorbească nu numai de posibilitatea prelungirii
duratei vieţii, încetinirii procesului de
îmbătrânire, de care se ocupă gerontologia, dar şi
de posibilitatea prelungirii perioadei de tinereţe, a păstrării
ei şi chiar de reântinerire. Aceste probleme sunt rezolvate de o
nouă ramură a gerontologiei numită juvenologia. Este
vorba de păstrarea tinereţii, de prelungirea duratei vieţii
active şi a activităţii creatoare a omului.
Gerontologia, juvenologia. Dar ce legătură au ele cu genetica?
Lev Tolstoi a murit la 82 de ani de pneumonie. Ghiote a murit la 83 de ani tot
de pneumonie. Abia cu un an înainte de moarte terminase partea a doua a
lui «Faust». Până în ajunul morţii şi-a păstrat
facultăţile creatoare, capacitatea de muncă, capacitatea de a se
pasiona. Tiţian a murit la 99 de ani de ciumă. La vârsta de 95
de ani el a terminat vestita sa pânză «Hristos purtând
coroană de spini». Michelangelo a murit în vârstă de 89
de ani, fără să părăsească munca şi fiind
pasionat până în preajma morţii, trecând de la
sculptură la arhitectură, de la pictură la compunerea
versurilor.
Englezul Tomas Parr la vârsta de 105 ani a fost supus unei penitenţe
pentru concubinaj, la 120 de ani s-a căsătorit din nou şi a
murit la 152 de ani întâmplător din cauza
supraalimentaţiei. La autopsie marele fiziolog şi embriolog Harvei
n-a descoperit în organismul lui modificări gerontice serioase.
Începând studierea longevităţii, colaboratorii
Institutului de fiziologie clinica al Academiei de Ştiinţe din Rusia
au descoperit în anul 1937 în împrejurimile" oraşului
Suhumi 12 persoane între 107-135 de ani. Toţi s-au dovedit a fi
plini de forţă şi gazde ospitaliere.
Unul din aceşti bătrâni, în vârstă de 107 ani,
îşi nega cu îndârjire vârsta, afirmând
că are numai 70. «Demascat» de oameni de-o vârstă cu el şi
de alţi martori, el a mărturisit: «Vreau să mă însor.
Dar cine o. să se mărite cu un bătrân de 100 de ani? Cu
unul, însă, de 70 de ani se mărită oricine».
În Georgia se bucură de o largă popularitate corul
bătrânilor de 100 de ani, iar dansatorului L. Şaria la
vârsta de 112 ani i s-a acordat un premiu special pentru cea mai
corectă executare a unui dans.
În sport este cunoscut numele moscovitului Nicolai Zolotov, care,
deşi avea 85 de ani, continua să participe la competiţii
oficiale de anvergură, ca, de exemplu, crosul de atletică
uşoară organizat de ziarul «Pravda», cursa tradiţională
pe distanţa de 30 de chilometri Tarasovca-Moscova ş. a.
Toate aceste date şi altele similare ne oferă certitudinea că
posibilităţi potenţiale ale prelungirii termenului de
viaţă activă există şi trebuie căutate doar
căile de realizare a acestor posibilităţi
În acest sens genetica este chemată să-şi aducă
contribuţia. Asupra acestui aspect au stăruit în discursurile
lor şi participanţii la cel de-al 9-lea congres de gerontologie din
anul 1972.
8.2 Teoriile genetice ale îmbătrânirii
Din timpurile lui Hipocrat au fost emise peste 200 de ipoteze şi teorii ale
îmbătrânirii. Dar abia în prezent savanţii au
ajunse în preajma dezlegării tainelor mecanismului
îmbătrânirii, al rezolvării problemelor prelungirii
vieţii.
Biologii au acumulat numeroase date despre schimbările ce se produc
odată cu vârsta în organism, în anumite celule şi
chiar în molecule. Dar pentru înţelegerea esenţei
îmbătrânirii lipseşte principalul: nu se ştie care
sunt cauzele acestor modificări, ce este primordial şi ce este
secundar ş. a. m. d.
Să ne oprim pe scurt asupra unor teorii genetice contemporane privind
îmbătrânirea organismelor, teorii ce se bucură de cea
mai mare popularitate,
Una din acestea afirmă că bătrâneţea, ca de altfel
şi dezvoltarea individuală, este programată în genele
organismului, începând cu prima lui celulă.
În comunicarea făcută la congresul de gerontologie
menţionat B. F. Vaniuşin a citat date experimentale care se refereau
la teoria genetică a îmbătrânirii. În ce
constau aceste date? În faptul că odată cu vârsta
numărul de grupe metilice ale bazelor suplimentare din moleculele de ADN
scad. O astfel de legitate a fost constatată la gorbuşă şi
la şobolani: în ADN-ul din celulele somatice conţinutul de
5-metilcitozină scade aproximativ de 1,5 ori. Aceste grupe metilice
condiţionează sinteza unor fermenţi, scăderea
numărului cărora înrâureşte asupra întregii
activităţi a celulei vii. În acest fel «amprenta vârstei»
din celulă a fost pentru prima oară descoperită în
însuşi ADN.
Este logic să se presupună că procesul de
îmbătrânire este comandat de programul genetic al celulei
şi din motivul că durata vieţii are în mod evident un
caracter de specie. Doar toţi oamenii îmbătrânesc,
toţi elefanţii trăiesc nu mai mult de 70-80 de ani, caii nu mai
mult de 30-40, câinii şi lupii-de 13-15 ani, pisicile-de 9-10 ani,
şoarecii şi şobolanii trăiesc aproximativ 3 ani.
În lumea plantelor există numeroase exemple ale unei durate a
vieţii excepţional de mare: mestecenii, plopii, cireşii,
vişinii trăiesc câteva sute de ani, iar pinii, arţarii
şi stejarii-peste 1000 de ani. A fost descris un baobab cu o
vârstă de peste 5000 de ani. Pe de altă parte, la unii microbi
durata vieţii este de câteva zeci de minute...
Ar fi greu să se contesteze că ciasornicele biologice sunt
întoarse întotdeauna pentru un termen individual propriu
fiecărei specii, iar diferenţele specifice sunt determinate anume de
gene: şi dezvoltarea embrionului, şi apariţia pe lume a
nou-născutului, şi toată dezvoltarea lui
ulterioară-până la moarte...
La congres a vorbit şi profesorul universităţii Stenford (SUA)
Leonard Haiflic-unul din creatorii gerontologiei moderne. Haiflic şi
colaboratorii săi au demonstrat că procesului de
îmbătrânire este supus nu numai organismul în ansamblu,
dar şi fiecare celulă aparte, chiar dacă acestea sunt izolate
şi cresc în eprubetă. Mai precis, a fost stabilit că
în afara organismului viaţa celulelor este limitată: după
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
|
