|
îl dă emisfera stângă. Dar deoarece căile nervoase
care merg spre creier la întrarea în acesta este
încrucişată, la astfel de oameni este mai puternic
dezvoltată partea dreaptă a corpului. În schimb, la
stângaci emisfera dreaptă şi cea stângă au
aproximativ «drepturi egale». Centrele vorbirii şi, în general, ale
gândirii logice, emoţionale, adică tot ce ţine de sistemul
al doilea de semnalizare sunt, de regulă, situate în partea
stângă a creierului. Emisfera dreaptă cuprinzând cu
precădere gândirea plastică, intuitivă, legată de
procesele de creaţie. De aceea nu este exclus faptul că
stângaci la care emisfera dreaptă este într-o măsură
mai mică subordonată celei stângi sunt înzestraţi
potenţial cu însuşiri creative mai mari, de exemplu, în
artă. Se cunoaşte că stângaci au fost şi Holben,
şi Picasso, şi Michelangelo, şi Leonardo-da Vinci. Dar şi
în alte domenii s-au manifestat numeroşi stângaci
vestiţi. Să ne amintim, de exemplu, de Alexandru Macedon, de Carol
cel Mare, de amiralul Nelson. Deci, dacă micuţul dumneavoastră
este (sau va fi) stângaci nu face să vă
amărâţi.
Este bine studiată şi predispoziţia ereditară la
poliembrionie (sarcină multiplă). La 100 de sarcini se naşte
o pereche de gemeni, adică un procent. fenomenul nu este de aceea
întâmplător. Maximumul de naşteri de gemeni revine la
vârsta de 26--30 de ani a mamei. Un record neobişnuit în acest
sens a stabilit o doamnă austriacă, soţia unui oarecare Bernar
Şainberg. Ea a născut 69 de copii, deşi a avut numai 27 de
sarcini. Cazuri similare se cunosc şi în Rusia În cartea lui
A. Başuţchii «Panorama Sanct-Petersburgului, editată cu mai bine
de o sută de ani în urmă, găsim următoarele date.
În buletinul, trimis la 27 februarie 1782 la Moscova de la
mănăstirea Nicolschii, judeţul Şuisc, era însemnat
faptul că ţăranul Fiodor Vasiliev din două căsnicii a
avut 87 de copii. Prima soţie în 27 de naşteri a născut de
patru ori câte patru copii, de şapte ori câte trei, de
şaisprezece ori câte doi - în total 69 de copii. A doua
nevastă i-a dăruit de două ori câte trei copii şi de
şase ori câte doi - în total 18 Vasiliev avea 75 de ani, iar
în viaţă îi erau 83 de copii.
În acest caz, deoarece este vorba despre unul şi acelaşi
bărbat şi de femei diferite, caracterul «sarcină
multiplă» s-a transmis, probabil, pe linie bărbătească.
6.2 Ereditatea grupelor sanguine şi a factorului rezus (Rh)
Unul din caracterele ce se transmit constant din generaţie în
generaţie este apartenenţa la cutare sau cutare grupă de
sânge. Sângele este compus din ser (un lichid transparent, cu o
nuanţă gălbuie) şi diferite elemente figurate (eritrocite,
leucocite). Savanţii au stabilit că, în dependenţă de
capacitatea eritrocitelor de a se aglutina în granule sub acţiunea
unui ser străin, toţi oamenii pot fi împărţiţi
în patru grupe.
Eritrocitele din sângele de prima grupă sunt capabile să se
amestece cu orice ser străin fără să formeze granule.
Eritrocitele din sângele de grupa a doua se pot amesteca cu ser din
propria grupă şi din a patra, iar în amestec cu ser de grupa
întâia şi a treia se aglutinează. Eritrocitele din
sângele de grupa a treia se amestecă cu ser din propria grupă
şi din a patra, iar în contextul serului de grupa întâia
şi a .doua se aglutinează. În sfârşit, eritrocitele
sângelui din grupa a patra se pot amesteca numai cu ser de propria
grupă.
Existenţa celor patru grupe principale de sânge a fost
descoperită în anul 1900 de C. Landştainer. Grupa de
sânge este formată de o singură pereche de gene.
Apartenenţa cuiva la o grupă sau alta este determinată de
prezenţa în eritrocitele lui a proteinelor - antigeni.
Landştainer a descoperit în eritrocite doi antigeni. Pe unul l-a
numit A, pe celălalt B. Concomitent s-a stabilit, că dacă
în eritrocite se conţin antigeni, serul de sânge conţine
alte particule de natură proteică, aşa numiţii anticorpi ce
corespund antigenilor. De remarcat, că antigenul A şi anticorpul A,
antigenul B şi anticorpul B sunt incompatibili: ei întră
în reacţie, eritrocitele, aglutinându-se, formează
trombi, care astupă vasele şi pot provoca moartea.
În eritrocitele din prima grupă nu există nici un antigen, de
aceea ea este însemnată prin 1 (0), în schimb, serul
conţine din belşug anticorpi A şi B. Acestei grupe îi
corespunde starea homozigotică a genei recesive, care determină
absenţa antigenilor din eritrocitele sângelui - 00.
În eritrocitele din grupa a doua-II (A) - se conţine antigenul A,
iar în ser-anticorpul B. Ei îi corespunde sau o stare
homozigotică a genei dominante AA, sau o stare heterozigotică - AO.
În eritrocitele din grupa a treia -III (B) - se conţine antigenul B,
iar în serul de sânge-anticorpul A. Această grupă poate
fi codificată conform homozigotului BB, sau heterozigotului BO.
În sfârşit, în eritrocitele din grupa a patra de
sânge-IV (AB) - se găsesc ambii antigeni, în schimb, în
ser lipsesc complect anticorpii. Această grupă se determină prin
heterozigotul AB.
Descoperirea acestor patru grupe a contribuit la folosirea pe larg a transfuziei
de sânge, făcând această procedură practic
inofensivă.
Sângele aparţinând primei grupe poate fi transfuzat oricui,
în schimb pentru persoanele care au această .grupă de
sânge se potriveşte numai sânge de grupa întâia.
Un bolnav cu grupa a patra de sânge poate primi sânge de oricare
altă grupă, sângele lui, însă, poate fi dat numai
unor persoane având sângele de grupa a patra.
În acest cadru poate să se işte următoarea
între-bare: dacă sângele de grupa 0 se poate transfuza unei
persoane de grupa AB, de ce nu se poate face şi invers, adică AB
în 0? Aici avem de a face cu un fenomen care aminteşte diluarea cu
apă a acidului sulfuric. În nici un caz nu se toarnă apă
în acid sulfuric, deoarece reacţia furtunoasă de
încălzire, ce are loc, duce da împroşcarea puternică
a acidului sulfuric, în , schimb, la o operaţie inversă,
când acidul se toarnă în apă, soluţia devine imediat
foarte diluată şi fenomenul împroşcării
lipseşte. În mod analog se procedează cu sângele,
deoarece se ţine cont, în primul rând, de
proprietăţile eritrocitelor sângelui transfuzat şi nu de
cele ale serului.
Cantitatea acesteia din urmă nu este mare şi, fiind în bună
parte diluătă de serul primitorului (sau recipientului), ea nu poate
să aibă o înrâurire esenţială asupra
eritrocitelor acestuia.
Dar cu toate măsurile de precauţie, accidente se produceau. Şi
cauzele lor au fost dezvăluite abia peste un sfert de secol: în
eritrocite au fost descoperite încă două proteine. Acestea au
fost «botezate» M şi N. Antigenii M şi N au generat alte trei grupe
de sânge - MM, MN şi NN. Trecea timpul. În eritrocitele
diferiţilor oameni se constatau noi şi noi proteine, iar numărul
de grupe de sânge creştea ca ciupercile după ploaie, aşa
încât în prezent se cunosc circa o sută de antigeni
şi aproximativ cinci sute de grupe de sânge! Dar aceasta nu era
totul.
S-a dovedit că antigeni, care determină o grupă sau alta de
sânge, se conţin nu numai în eritrocite, dar şi în
serul sangvin. În afară de aceasta, şi eritrocitele, şi
serul sunt înzestrate cu fermenţi, având o structură
moleculară care diferă cu mult de la om la om. În prezent
sângele a fost studiat după douăzeci şi două de
sisteme eritrocitare, serologice şi fermentative. fiecare din ele cuprinde
de la două până la patruzeci de grupe de sânge. Din
aceasta rezultă aproximativ 130 de caractere. Coincidenţa tuturor
acestora la doi oameni diferiţi practic este imposibilă. Cu alte
cuvinte, formula sângelui fiecărui om este individuală şi
irepetabilă, exact aşa cum unice sunt amprentele lăsate de
degetele diferiţilor oameni!
În anul 1940 Landştainer şi Viner şi-au propus să
compare proprietăţile antigenice ale celulelor din sângele uman
şi din cel al maimuţelor macaca-rezus. Şi s-a constatat că
serul eritrocitelor mamiferelor aglutinează eritrocitele
majorităţii oamenilor. Prin urmare, în celulele
majorităţii oamenilor se conţine un antigen, care este prezent
în eritrocitele acestor maimuţe. Antigenul în cauză a
fost numit factor rezus (Rh). Cercetări ulterioare au demonstrat că
există şase varietăţi de bază ale antigenului, care
şi constituie sistemul antigenic Rh. Aceşti antigeni se
înseamnă prin literele latine CE, D, E, ce, d, e. Sunt considerate
Rh-pozitive (Rh+) persoanele ale căror globule roşii conţin
principalul antigen al sistemului - antigenul D. La început această
descoperire părea să nu aibă nici o importanţă
practica. Peste un an, însă, a fost remarcată o
coincidenţă extrem de interesantă: Şi anume.
Dacă se căsătoreşte un bărbat Rh+ cu o femeie Rh-,
copiii proveniţi din această căsătorie prezintă destul
de des cazuri de icter. Eritrocitele se distrug şi pigmentul din celule
trece în ser, colorând toate ţesuturile. Uneori această
boală (icterul hemolitic) poate fi extrem de gravă şi se
întâmplă că duce la moartea copilului. O parte din copii
mor înainte de a se naşte, în ultimele luni de sarcină.
Dacă ambii părinţi sunt rezus-pozitivi sau rezus-negativi,
adică rezus-identic complicaţiile lipsesc. Ele lipsesc şi
în cazul unei mame rezus-pozitive şi ale unui tată
rezus-negativ. În urma unui număr mare de observaţii şi
cercetări a devenit limpede că icterul hemolitnc la
nou-născuţi este determinat de incompatibilitatea Rh a mamei şi
copilului încă de la stadiul de făt.
Formarea factorului Rh este determinată de gena dominantă D. Copilul
moşteneşte numaidecât caractere de la ambii părinţi.
Dacă în celulele sale tatăl conţine o genă care
determină factorul Rh (DD sau Dd), îl poate avea şi copilul,
adică poate fi şi el pozitiv după acest caracter.
Dezvoltându-se în organismul unei mame care este Rh- (dd),
fătul cu ereditatea tatălui elaborează un atigen Rh, care nu
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
|
