|
S. Serebrovschii de a marca ouăle cu un anumit caracter ereditar, legat
de sex.
Ouăle viermelui-de-mătase (numite şi grenă) sunt de diferite
nuanţe-mai deschise şi mai întunecate. Dar culoarea nu le
depinde în nici un fel de sex. Cu alte cuvinte, din ouăle de culoare
deschisă se pot naşte şi omizi-femele şi omizi-masculi.
Este oare posibil ca culoarea să obţină calitatea de atribuit
sexual?
Ideea era cu perspectivă.
De acest lucru s-a apucat un alt savant - profesorul V. A. Strunicov. El a
reuşit pe calea restructurării cromozomilor, adică a
mutaţiilor, determinate de iradierea ouălor de viermi-de-mătase,
să realizeze o «operaţie» unică. În cromozomii din nucleul
celular se conţine o genă responsabilă de culoarea ouălor
de viermi-de-mătase. Există un cromozom care determină sexul
viitoarei insecte. Dar ce se va întâmpla dacă gena care
determină, să zicem, culoarea închisă a ouălor de
viermi-de-mătase va fi «plantată» pe un cromozom care determină
sexul femel al insectei? În acest caz din ouă de
vermi-de-mătase de culoare neagră vor apare numai omizi-femele.
Aşa judeca savantul.
El a supus radiaţiei mii de ouă, le-a sortat după culoare şi
era atent să vadă ce-o să iasă din ele. Aştepta
să se producă mutaţia necesară: genele ambelor caractere
ereditare (culoarea închisă şi sexul femel) - să se
stabilească într-un singur cromozom. Şi aceasta s-a produs.
În prezent crescătoriilor de viermi-de-mătase le este suficient
să vadă culoarea ouălor, pentru a putea spune ce o să
iasă din ele. Dacă ouăle sunt închise, vor apare omizi de
sex femel, dacă ele sunt deschise, se vor naşte omizi de sex mascul.
Rămâne doar să fie alese cele de culoare deschisă şi
se pot creşte numai omizi-masculi, care produc multă mătase.
În acest scop inginerii au construit maşini automate speciale de
sortare a ouălor de viermi-de-mătase după culoare cu o
productivitate până la 140 de bucăţi pe secundă.
VI. GENETICA UMANĂ 6.1 Variabilitatea genetică şi
moştenirea caracterelor la om
Spre deosebire de alte etnităţi biologice, omul este o
fiinţă biosocială: formarea lui s-a produs în urma unui
îndelungat proces de evoluţie biologică, pe de o parte, şi
de dezvoltare socială, pe de alta. Părăsind lumea animală,
omul a rămas parte a naturii.
Ca şi la alte fiinţe vii, la om caracterele şi
însuşirile sunt determinate de structuri genetice, iar transmiterea
lor de la o generaţie la alta are loc conform legilor
eredităţii, descoperite de G. Mendel. De asemenea, la om ca şi
la alte organisme, materialul genetic îl reprezintă ADN-ul localizat
în cromozomi. Numărul de cromozomi din celulele somatice este egal
cu 46, pe când celulele sexuale conţin doar 23.
În cromozomii fiecărei celule se conţine informaţia
genetică care asigură deosebirea fiecărei fiinţe umane de
bacterii, alge, melc, broaşte, vrăbii, şoareci ş. a. m. d.
Tot odată, în ele se mai conţine informaţia cu privire la
faptul cum va fi nuanţa pieii individului dat, culoarea şi structura
părului, culoarea şi tăietura ochilor, forma nasului, grupa de
sânge şi o mulţime de alte particularităţi
morfologice, fiziologice şi biochimice, care deosebesc un om de altul
şi-l fac unic pe fiecare dintre noi.
Să încercăm să exprimăm prin cifre volumul acestei
informaţii. Lungimea tuturor filamentelor moleculelor de ADN din nucleul
unei celule umane este egală cu circa patru metri. Dacă ar fi să
întindem într-o linie dreaptă toate moleculele de ADN din
totalitatea celulelor unui om, lungimea lor generală ar acoperi
distanţa de la pământ până la soare.
Conform unor calcule aproximative, cromozomii fiecărei celule umane
conţin câteva milioane de gene. De aceea la om
posibilităţile variabilităţii combinative a caracterelor
şi însuşirilor sunt cu mult mai mari decât la alte specii
biologice.
Numai operându-se cu cele 23 de perechi de cromozomi fiecare părinte
poate da teoretic aproximativ 10 miliarde de combinaţii ereditare.
F. Dobjanschii, eminent geneticiian american, a calculat că chiar dacă
fiecare cromozom uman ar conţine doar câte o mie de gene, fiecare
genă ar avea doar două varietăţi (alele dominante şi
recesive) şi atunci ar fi posibilă existenţa unui număr de
indivizi cu combinaţii ereditare diferite, care ar depăşi cu
mult cantitatea tuturor electronilor din Univers.
Dună cum vedem, segregarea şi redistribuirea liberă a genelor
(recombinarea), care însoţeşte formarea celulelor sexuale,
precum şi caracterul întâmplător al fecundaţiei
ovulului, constituie cauza colosalei varietăţi a oamenilor. În
natură nu există doi indivizi cu constituţie genetică
identică. Fiecare om are în sine o garnitură specifică de
gene, fapt care şi face ca fiecare din noi să se prezinte ca o
etnitate individuală şi irepetabilă. Chiar şi într-o
familie cu mulţi copii părinţii remarcă întotdeauna
că ei prezintă deosebiri - adesea foarte exprimate - în
înclinaţii şi gusturi, în trăsături de
caracter, în particularităţi de comportament şi în
atitudinea lor faţă de cei din jur - deşi aceşti copii
trăiesc în condiţii de viaţă similare şi sunt
trataţi cu aceiaşi afecţiune de către părinţi.
Unul este zvăpăiat, altul încet, unul e sociabil, altul timid,
unul e excesiv de pedant în ceea ce priveşte curăţenia,
altul e un neângrijit, unul stă ore întregi pentru a monta un
aparat de radio, iar altul nu are nici cel mai mic interes pentru aparatele de
radio şi meştereşte diferite bibelouri artistice, unul s-a
înscris la facultatea de fizică, iar altul - la arte şi
această enumerare poate continua la infinit!
În acelaşi timp, chiar şi din observaţii dintre cele mai
superficiale şi întâmplătoare, absolut cotidiene,
descoperim la cutare persoană anumite similitudini cu cineva din
reprezentanţii generaţiilor genetice precedente şi în
aceste cazuri spunem: «leit taică-său», «copia bunicii». Şi, de
remarcat, această asemănare pe care o surprindem, ţine nu numai
de aspectul exterior, ci şi de trăsăturile de caracter
moştenite. Este tot atât de iute din fire şi de ne
înduplecat sau moale şi nehotărât, un fantezist şi
un visător sau este închis şi irascibil, ca, să zicem,
tatăl sau bunicul.
Să examinăm acum principiul după care se
desfăşoară la om moştenirea unora dintre caracterele cele
mai bine studiate. Mai jos prezentăm câteva exemple de caractere
dominante şi de caractere recesive, ce le corespund.
Caractere dominante: | Caractere recesive: | Nas coroiat Nas lat Nas lung Ochi drepţi Ochi mari Ochi întunecaţi Gene lungi Păr întunecat Păr creţ Păr ondulat Piele smolită Statură joasă Dreptaci | - nas drept - nas îngust - nas scurt - ochi piezişi - ochi mici - ochi de culoare deschisă - .gene scurte - păr deschis - păr ondulat - păr drept - piele deschisă - statură înaltă - stângaci |
Dacă unul din părinţi are părul de culoare
întunecată, iar altul de culoare deschisă, copiii vor
moşteni părul întunecat. Dacă unul din părinţi
are ochi căprui, iar altul albaştri, urmaşii vor avea ochii
căprui„ chiar dacă în genotipul lor sunt prezente ambele tipuri
de gene - dominant şi recesiv.
Începând cu generaţia a doua, are loc segregarea caracterelor
şi din această cauză în fenotipul copiilor se
manifestă nu numai caractere ale părinţilor, dar şi
caractere ale strămoşilor. Trei copii vor avea ochii căprui,
aşa cum îi au părinţii lor direcţi, iar unul îi
va avea albaştri - ca şi bunicul de exemplu.
În mod analog se moşteneşte şi capacitatea de a manevra mai
uşor cu mâna dreaptă sau cu cea stângă.
Faptul merită să-i acordăm acum un interes mai
amănunţit.
Ne-am obişnuit să considerăm că este normal când
mâna funcţionala este cea dreaptă: oricum dreptacii constituie
majoritatea absolută (după diferite evaluări – de la 89
până la 94% din totalul populaţiei). În acelaşi timp
cunoaştem persoane pentru care funcţională este mâna
stângă, aceasta fiind tot atât de operatorie cum este
mâna noastră dreaptă. Vom arăta că problema
dreptacilor şi a stângacilor este strâns împletită
cu istoria formării pământului. În emisfera sudică
oamenii şi-au făcut apariţia mai târziu, nimerind aici
în condiţii ecologice absolut noi. Doar în emisfera
sudică pământul are o rotaţie de oglindă în
raport cu emisfera nordică. Se presupune că prin acest fapt se
explică apariţia stângacilor...
Iată câteva date curioase: printre locuitorii fostei Uniuni Sovietice
numărul stângacilor constituie aproximativ trei procente, în
Bulgaria - exact trei, în Corsica, Sardinia şi Sicilia-7, în
Franţa-8, în Australiea-26, iar în Africa de Sud-50%.
Interesant, că această însuşire poate fi constatată la
copii încă cu totul mici. În acest scop este suficient
să-i dăm copilului o foaie de hârtie şi să-l
rugăm să deseneze un cerc. Luaţi aminte în ce
direcţie are să se mişte creionul. Dacă se va mişca
în direcţia acelor de ceasornic, copilul va creşte
stângaci.
În calitatea noastră de părinţi faptul nu trebuie să
ne neliniştească prea mult. Ce-i drept, în viaţă un
asemenea copil va întâmpina o mulţime de mic
incomodităţi. Toate aparatele de uz curent, începând de
la foarfece şi terminând cu casele de la troleibuze sunt
prevăzute pentru dreptaci. În acelaşi timp situaţia de
stângaci oferă şi unele avantaje destul de importante.
Este vorba de faptul că preferinţa pe care o acordăm mânii
drepte sau celei stângi nu reprezintă pur şi simplu o
plăcere a noastră, explicarea fenomenului fiind legată de
raporturile dintre emisferele dreaptă şi stângă ale
creierului. La majoritatea oamenilor tonul în activitatea creierului
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
|
