colective şi chiar cu dreptul la organizaţie. Cu toate că

în multe state legislaţia garantează funcţionarilor

publici dreptul la introducerea negocierilor colective, dar sînt state

unde ei sînt privaţi in mod deschis de acest drept.

In timp ce principiul autonomiei parţilor participante la negocierile

colective rămâne in vigoare, raporturile funcţionarilor

publici, asupra cărora se răsfrâng acţiunile

Convenţiei, necesită o modalitate anumită în aplicarea

lor. Astfel, dispoziţiile legislative care permit Parlamentului sau

organului bugetar competent sa stabilească limitele maximale si minimale

la negocierile privind salariul sau sa stabilească "pachetul bugetar"

general, in limitele căruia părţile pot sa duca negocieri despre

rezervele financiare si normative (de exemplu, reducerea timpului de munca sau

alte masuri, schimbări in sporuri la salariu in dependenta de nivelul

plăţii muncii), sau dispoziţiile care au dreptul organelor

financiare să participe la negocierile colective împreună cu

patronul nemijlocit sînt compatibile cu Convenţia dacă ele

deţin loc deosebit in procesul negocierilor colective. In orice caz este

important ca lucratorii si organizaţiile unde ei îşi

desfăşoară activitatea să aibă posibilitatea să

participe efectiv şi in deplină măsură la elaborarea

acestui sistem general al negocierilor, ce presupune, in special, ca ei trebuie

sa aibă acces la toata informaţia de ordin financiar, bugetar si de

alta natura care le-ar permite sa aprecieze situaţia.

Deci, in legislaţia altor ţari străine de asemenea există

noţiunea de contract colectiv.

Doctrina juridica franceza este expusa in art. 101 din Codul Muncii, conform

căruia contractul colectiv este o specie a Convenţiei, sfera de

efecte juridice a acesteia fiind mai extinsa decât cea a contractului

individual de munca.

Convenţia poate crea, transmite sau atinge drepturi, pe când

contractul poate numai sa creeze sau chiar sa transmită astfel de

drepturi si obligaţii. Problema cu privire la natura juridica a

contractului colectiv este tratata de asemenea diferit: in Italia contractul

colectiv este considerat ca un contract de drept comun, iar in legislaţia

Belgiei contractul colectiv este numit contract post-corporativ. Efectele

juridice ale acestui contract post-corporativ se divizează in doua grupe:

efecte juridice comutative si efecte juridice limitate.

Efectele comutative leagă apariţia unor raporturi juridice fapt ce

duc la folosirea de către patron a unor profesionale.

Efectele limitative duc la aplicarea aspectelor de ordin intelectual si

ţin de determinarea treptelor profesionale.

In Franţa se mai aplica si caracterul dualist al contractului colectiv:

adică contractul dat este un contract generator de drepturi intre grupele

ce-l semnează.

Totodată el mai prezintă si o reglementare de norme juridice

obligatorii. Prin intermediul acestui contract in Franţa se

reglementează nu numai drepturile si obligaţiile părţilor,

dar si armonizarea unor interese proprii ale patronului, promovarea unor

relaţii de munca echitabile.

In Belgia contractul colectiv de munca trebuie sa cuprindă toate

prevederile legate de executarea raportului de munca, precum si garanţiile

sociale in beneficiul salariaţilor.

In Marea Britanie clauzele obligatorii sânt: retribuirea muncii,

programul de munca, nivelul de profesionalism al efectivelor de salariaţi,

recalificarea profesionala. In toate tarile din Europa negocierile colective se

încheie ca o tranzacţie sociala, obligatorie pentru părţi,

ceea ce înseamnă ca pe durata de aplicare a contractului colectiv

nici una dintre părţi nu poate sa declanşeze un conflict

colectiv de munca in scopul modificării clauzelor contractuale.

Cât priveşte durata reducerii timpului de munca sub 8 ore pe zi,

ea se stabileşte prin negocieri dintre patroni, salariaţi si

sindicate.

In legislaţia Portugaliei contractul de delegare-detaşare pentru

personalul societăţilor comerciale si al regiilor se stabilesc prin

negocieri.

Codul Muncii a Spaniei se refera la funcţiile si direcţiile care

sînt trasate prin negocierile colective:

- forma de stabilire a relaţiilor profesionale;

- garanţiile de protecţie a salariaţilor împotriva

arbitrajului patronal.

Precizam ca in lume exista diferite moduri de reprezentare a salariaţilor:

a) de către sindicate (in toate ţările anglo-saxone);

anglo-saxone);

b) de către reprezentanţii aleşi din rândul unui

organism omogen (Consiliului întreprinderii Betrisbasrat alcătuit

numai din salariaţi in Germania);

c) sistemul mixt (reprezentarea sindicatelor in Franţa).

In ultimii ani atât in plan politic, cit si in procesul civil au avut

loc schimbări: la Conferinţa Sindicatelor s-a ajuns la concluzia ca

sistemul mixt presupune o reprezentare pur calificativ-cantitativa, deoarece la

baza sta modelul sindicatelor din Franţa. Multe tari din America Latina,

Africa s-au întors spre sindicatele mixte. Deci Organizaţia

Internaţionala a Muncii prin Convenţia nr. 98 prevede o noua

reglementare a părţilor contractelor, a drepturilor, precum si

mijloacelor de realizare.

Art. 4 al Convenţiei nr. 98 prevede: "in conformitate cu condiţiile

contractului declanşat se aplica masuri de introducere a negocierilor pe

baza benevola in scopul reglementarilor condiţiilor de munca pe cale a

încheierii contractelor colective de munca".

Aceasta prevedere a articolului conţine doua elemente importante:

- acţiunile organelor puterii de stat in vederea sprijinirii

negocierilor colective;

- înţelegerea autonoma a parţilor.

In legislaţia muncii a Olandei se prevede ca numai sindicatele

înregistrate pot fi recunoscute in calitate de partener la negocieri.

In punctul 5 al Convenţiei muncii din Islanda se menţionează

ca muncitorii pot fi reprezentanţi nu numai de către un organ

sindical, dar de mai multe organe reprezentative, chiar daca negocierile au

avut loc la nivel de întreprindere. Reprezentativitatea poate fi

stabilita după numărul de membri ai organului sindical sau pe calea

alegerii secrete.

In legislaţia muncii a Canadei, Japoniei se prevăd sancţiunii

speciale împotriva întreprinzătorilor care refuza sa

recunoască organele sindicale reprezentative. In tari, ca de exemplu,

Belgia, Italia sînt organizate astfel de instituţii specializate

permanente care au drept scop sprijinirea negocierilor colective prin

stabilirea regulilor de încheiere a contractelor colective de munca.

Principiul negocierilor benevole ale contractelor este prevăzut in art.

4 din Convenţia nr. 98.

Din prevederea articolului dat rezulta ca dreptul la negocierile colective

trebuie sa fie acordat si federaţiilor si confederaţiilor.

In unele state ca, de exemplu, in Scoţia se prevede ca contractele

colective de munca trebuie sa fie aprobate de către un organ administrativ

competent in domeniul muncii până la intrarea lor în vigoare a

contractului colectiv in dependenta de încuviinţarea administrativa

şi judecătorească, mai ales necesar ca proiectul contractului

colectiv sa fie semnat de către Ministerul Muncii. Cât priveşte

arbitrajul forţat impus de către organele puterii de stat, se

considera ca aceste acţiuni contravin principiului negocierilor colective.

După părerea părţilor, aceştia la rândul lor

trebuie sa accepte toate posibilităţile unui ajutor intermediar,

pentru facilitarea îndeplinirii acestor dispoziţii ale contractului

colectiv de munca.

In tarile Europei Occidentale recunoaşterea rolului sindicatelor se face

pe baza voluntara, dar din momentul ce un patron a aderat la o asociaţie

patronala, el îşi schimba obligaţia de a negocia cu

sindicatele: in S U A criteriile de funcţionare a sindicatelor sînt

stabilite de lege: "participa la negocieri numai sindicatele pentru care a

votat majoritatea salariaţilor".

In legislaţia muncii a Argentinei cu privire la contractul colective se

spune: "fiecare parte va putea fi asistata la negocieri de consilieri tehnici,

profesori universitari, care au dreptul la un vot consultativ".

Art. 250 al Codului Muncii din Filipine prevede: "orice parte care

doreşte încheierea unui contract colectiv va notifica în scris

celeilalte părţi aceasta intenţie. Cealaltă parte in timp

de cel târziu 10 zile poate încheia aceasta convenţie", pe

când Argentina acest termen este de 15 zile.

In legislaţia franceza se respecta următoarele reguli cu privire la

încheierea contractului colectiv de munca:

- negocierea se declanşarea la cererea patronului, care are

obligaţia de a prezenta cererea înainte cu 15 zile;

- să reimită organizaţiilor mixte ale sindicatelor un raport

cu privire la funcţionarea regulilor autonome.

In majoritatea tarilor europene contractul colectiv de munca se încheie

in forma scrisa, pe când convenţia verbala nu are nici o valoare.

Prevederile legislaţiei germane arata ca acordul colectiv este valabil

numai daca este in forma scrisa, semnat de ambele parţi. Avantajul formei

scrise consta in publicitatea convenţiei colective.

In Franţa, Germania acordurile colective sînt examinate de

către judecător, care supraveghează daca au fost respectate

toate principiile.

In Olanda la încheierea contractului colectiv pe o durata de timp se

prevede dreptul la denunţare, cu menţiunea sa fie respectate

condiţiile denunţării fixate şi să fie un termen

preaviz care nu poate fi mai mic de 3 luni. Autorii denunţării

trebuie să o notifice celorlalţi semnatari ai convenţiei

colective.

Concluzii. Conform legislaţiei în vigoare, este

prevăzută procedura obligatorie de elaborare şi încheiere

a contractelor colective de muncă. Etapa primordială a acestei

proceduri sunt negocierile colective. Iniţiator al tratativelor colective

de elaborare, încheiere şi schimbare a contractului colectiv de

muncă poate fi fiecare dintre părţi. Pentru aceasta ea trebuie

să anunţe în scris cealaltă parte (cu trei luni

până la expirarea contractului colectiv de muncă anterior sau

în termenul indicat în contractul precedent) despre începutul

tratativelor, care, la rândul său, e obligată să le

susţină. Dacă în organizaţie activează mai multe

sindicate sau alte organe reprezentative împuternicite de lucrători,

atunci fiecare dintre ele are dreptul de a duce tratativele din partea

membrilor sindicatului pe care i-a asociat sau lucrătorilor pe care-i

reprezintă. Este interzis ducerea tratativelor din partea

lucrătorilor de persoane ce reprezintă angajatorul.

În scopul ducerii negocierilor colective concrete şi

pregătirii proiectului contractului colectiv de muncă,

părţile, în baza egalităţii, creează un organ

din reprezentanţii cu împuternicirile necesare. Acest organ

poartă denumirea de Comisia republicană, în caz dacă

negocierile colective decurg la nivel republican.

Modul de organizare a activităţii comisiei se reglementează

prin înţelegerea mutuală dintre Guvern, Federaţia

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15