şi păstrare la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi

Familiei.

Contractele colective de muncă numite mai sus intră în

vigoare din ziua înregistrării acestora.

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional nu se

înregistrează şi intră în vigoare din ziua

semnării lui de către părţi.

3.4 NEGOCIERI COLECTIVE (ASPECT INTERNAŢIONAL)

In ultimii zece ani pe plan politic in lume au avut loc schimbări

evidente care au generat modificări radicale in legislaţia si

practica multor state. Un exemplu elocvent este tendinţa de stabilire a

unei economii de piaţa in tarile Europei Centrale si de Est. Dar

evoluţia nu s-a limitat numai la Europa, ci a cuprins si multe alte tari

din Africa, America Latina si Asia, care de asemenea au ales calea

pluralismului politic si sindical. Pentru Organizaţia Internaţionala

a Muncii (O I M), precum si pentru normele internaţionale de munca toate

acestea au avut consecinţe intr-un triplu sens. In primul rând, a

avut loc o creştere rapida a numărului de state-membre - de la 150 in

1983 pana la 170 in ianuarie 1994. In al doilea rând, s-a mărit

numărul convenţiilor ratificate. Şi, în al treilea

rând unele probleme care se refera la îndeplinirea regulamentelor

actelor referitoarea la drepturile omului au fost soluţionate sau se afla

pe calea soluţionării.

Art. 4 al Convenţiei nr. 98 (adoptata in 1994 - Convenţia privind

dreptul la organizare şi la introducerea negocierilor colective) prevede

ca "acolo unde este necesar, in conformitate cu condiţiile statului, se

iau masuri de încurajare si de contribuire la o dezvoltare intensiva,

precum si folosirea procedurii introducerii negocierilor pe baza benevola intre

patron sau organizaţia patronului, pe de o parte, si organizaţia

muncitorilor, pe de alta parte, cu scopul reglementarii condiţiilor de

munca pe calea încheierii contractelor colective". Aceasta teza

conţine doua elemente importante:

- acţiunile organelor puterii de stat in vederea sprijinirii

negocierilor colective;

- subînţelegerea autonoma a părţilor.

Intr-un plan mai Comitetul îşi exprima îngrijorarea in

legătură cu doua tendinţe care au loc, in special, in statele

industrial dezvoltate, care exercita o influenta negativa asupra drepturilor

colective si, respectiv, asupra negocierilor colective.

In primul rând, in anumite state nu demult a apărut

tendinţa că în legislaţia pe problemele cu privire la

împrumut sa se dea prioritate drepturilor individuale înaintea

celor colective. În al doilea rând, cu toate ca aceasta deseori

este dedicata de motive obiective, schimbărilor structurale sunt folosite

pentru slabilirea rolului sindicatelor, daca autorităţile nu iau

masurile necesare. In special, aceasta problema poate apărea intr-un

sector de stat unde privatizarea duce la destrămarea grupurilor ce poarta

negocierile si, respectiv, la dizolvarea negocierilor colective.

In unele state legislaţia prevede ca numai sindicatele care sunt

înregistrate pot fi recunoscute in calitate de partener la negocieri. Dar

daca si condiţiile înregistrării sînt deosebit de dure,

atunci evoluţia procesului negocierilor colective se poate reduce la zero.

Recunoaşterea unui sau a mai multor organe sindicale in calitate de

partener la negocierile colective duce la apariţia problemei despre

reprezentativitatea lor. In timpul discuţiilor asupra Convenţiei nr.

98 Conferinţa Internaţionala a Muncii a atras asupra acestei

probleme. In continuare punctul 5 al art. 3 din Statutul Organizaţiei

Internaţionale a Muncii stabileşte concepţia organizaţiilor

reprezentative. Astfel, faptul ca legislaţia recunoaşte

organizaţiile sindicale drept mai reprezentative fata de celelalte

organizaţii nu constituie un motiv pentru critica. Insa aceasta

diferenţiere nu trebuie sa duca la faptul ca organizaţiile cele mai

reprezentative sa fie totodată si cele mai privilegiate.

Sânt state unde legislaţia prevede ca muncitorii pot fi

reprezentanţi nu numai de un organ sindical, dar de mai multe, chiar daca

negocierile au loc la nivel de întreprindere. Reprezentativitatea poate

fi stabilita după numărul de membri ai organului sindical sau pe

calea alegerii secrete, ca de exemplu in Alger, Grecia, Costa Rica, Venezuela,

Pakistan.

Dispoziţiile care reglementează problema recunoaşterii

organelor sindicale sînt strâns legate si de obligaţia lor de

a purta negocieri, care in legislaţia multor state devin obligaţii

ale părţilor de a negocia în mod conştiincios, de a

respecta aceste cerinţe, iar consecinţele sînt apreciate de

organele juridice speciale. In unele state legislaţia prevede

sancţiuni împotriva întreprinzătorilor care refuza sa

recunoască organele sindicale reprezentative si o astfel de atitudine

uneori este considerata ca practica de munca necinstita. Astfel de

dispoziţii conţin legislaţiile din Spania, Canada, Japonia.

Un şir de state prevăd formarea de organe bazate pe egalitate , in

limitele cărora trebuie încheiate sau de obicei se încheie

contractele colective. Când condiţiile stabilite de legislaţie

pentru participarea in aceste organe sînt de aşa natura,

încât ele exclud prezenta sindicatelor ca fiind cele mai

reprezentative in ramura sa, atunci are loc o încălcare a

principiilor prevăzute in Convenţie. Comitetul considera ca în

situaţia data criteriile care sînt stabilite de lege trebuie sa dea

posibilitate acestor organizaţii sa participe la negocierile colective.

Legislaţia altor state prevede formarea instituţiilor specializate,

permanente, al căror scop este acordarea de sprijin negocierilor colective

prin intermediul examinării problemelor generale, stabilirea regulilor de

conduita si acordarea de consultări părţilor pentru a le ajuta

in soluţionarea problemelor concrete cu care ele se pot confrunta. Sarcina

de baza a acestor instituţii, cu toate ca nu întotdeauna ea este

unica - sprijinirea negocierilor colective.

Pentru facilitatea desfăşurării negocierilor colective

sînt stabilite diferite proceduri si reguli practice: intermedierea,

concilierea obligatorie, forţată şi benevolă, interzicerea

anumitor acţiuni care pot crea piedici la programarea negocierilor

colective.

Recomandarea nr. 163 care este o anexa la convenţia din 1998 cu privire

la negocierile colective enumera un şir de mijloace concrete, care pot fi

utilizate in timpul negocierilor colective.

Principiul negocierilor benevole ale contractelor colective si autonomia

părţilor la negociere constituie al doilea element important al art.

4 din Convenţia nr. 98 Mecanismul existent trebuie sa fie astfel

încât sa amelioreze procesul negocierilor dintre părţi,

sa dea posibilitatea să se ajungă la o înţelegere liber si

independent.

Dar si in aceasta situaţie apare un şir de dificultăţi ca

: excluderea anumitor probleme din sfera negocierilor, încheierea

contractelor colective cu condiţia încuviinţării

prealabile de către organele administrative sau bugetare, respectarea

criteriilor stabilite de lege, în special în ceea ce priveşte:

salariul, stabilirea unilaterala a condiţiilor de munca.

Ca organele puterii de stat nu pot crea un mecanism de încurajare a

părţilor in timpul desfăşurării negocierilor

colective, luând cunoştinţa de politica guvernului in domeniul

social-economic si al apărării intereselor colective.

Dreptul la negocierile colective trebuie sa fie acordat si federaţiilor

si confederaţiilor, orice limitare in acest sens duce la suspendarea

dezvoltării relaţiilor de muncă, şi în special nu

permite organizaţiilor care nu au mijloace suficiente sa primească

ajutor de la organizaţiile de alt rang, care, in principiu, dispun de un

personal cu mult mai pregătit, de fonduri si experienţa in vederea

desfăşurării negocierilor colective.

In unele state caracterul si cercul problemelor ce constituie obiectul

negocierilor sînt reglementate de lege care ori accepta dezbaterea

problemelor concrete pentru a asigura ajungerea la soluţionarea

chestiunilor importante de înseşi părţile care

îşi ating scopurile lor, ori interzic discutarea problemelor

concrete pe motiv ca acestea lezează interesele generale sau de politica

generala. Insa sînt state care stabilesc cercul de probleme ce trebuie

reglementate de organele de legislative. Comitetul considera, ca aceste masuri

adoptate de organele de stat, intr-o ordine unilaterala pentru a limita cercul

de probleme concrete, deseori este incompatibil cu Convenţia, iar

discutarea tripartita cu scopul elaborării principiilor negocierilor

colective pe baza benevola sînt considerate drept mijloace favorabile de

ieşire din situaţia data.

In unele state legislaţia prevede ca contractele colective trebuie sa

fie aprobate de un organ administrativ competent in domeniul muncii pana la

intrarea lor in vigoare.

Lăsarea in seama organelor puterii de stat aprobarea contractelor

colective de munca vine in contradicţie cu principiul negocierilor

colective, dar aceasta nu înseamnă că organele puterii de stat

pot de asemenea să prevadă procedura care ar permite in anumite

cazuri sa atenţioneze părţile asupra intereselor

societăţii. Insa la examinarea viitoarelor contracte prioritate

întotdeauna se va da metodei de convingere, si nu celei de

constrângere.

Alta problema des întâlnită tine de legislaţia care

prevede si reglementează arbitrajul forţat in momentul eşecului

negocierilor colective. Problema reala apare in practica in acele situaţii

când are loc arbitrajul forţat la iniţiativa unui organ al

puterii de stat din iniţiativa proprie sau la rugămintea unei

părţi.

In ceea ce priveşte arbitrajul impus de organul puterii la

rugămintea uneia dintre părţi, atunci Comitetul considera ca in

general aceasta contravine principiului negocierilor benevole a contractelor

colective prevăzut in Convenţia nr. 98 si astfel vine in

contradicţie cu principiul autonomiei părţilor la negocieri.

Iar in cazul arbitrajului impus de organul puterii de stat din propria

iniţiativa, Comitetul considera ca este greu a îmbină aceasta

intervenţie cu principiul caracterului benevol al negocierilor stabilit de

art. 4 al Convenţiei nr. 98. insa trebuie recunoscut faptul ca in procesul

negocierilor se stabileşte o anumita perioada, când după

îndelungate si zadarnice dezbateri, amestecul puterii de stat poate fi

recunoscut binevenit, daca este evident ca membrii negocierilor nu pot sa

iasă din aceasta situaţie fără vreo iniţiativa din

partea acestei puteri.

După părerea Comitetului, ar fi de dorit ca părţile,

pentru purtarea negocierilor colective pa parcursul unei perioade de timp

îndelungate, sa accepte ajutorul unei părţi independente

(intermediar, organ de conciliere) si a unor proceduri stabilite cu un anumit

scop: de a facilita procesul de negocieri.

Introducerea negocierilor in sfera serviciului public are hotărâri

deosebite care in diferite state se afla la diferite niveluri. In conformitate

cu tradiţiile juridice şi chiar social-culturale, statutul

funcţionarilor publici este incompatibil cu concepţia negocierilor

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15