Диплом: Коллективный трудовой договор в РМ
P L A N
Introducere
I Contractul colectiv de muncă – izvor de drepturi şi garanţii
pentru salariaţi
1.1 Noţiunea de contractul colectiv de muncă
1.2 Cadrul legislativ privind contractul colectiv de muncă
1.3 Trăsăturile caracteristice şi funcţiile contractului
colectiv de muncă
1.4 Tipurile(nivelurile) contractului colectiv de muncă
II Părţile contractului colectiv de muncă
2.1 Părţile contractului colectiv de muncă la nivel naţional
2.1.1 Guvernul R M
2.1.2 Federaţia Generală a Sindicatelor
a)noţiuni generale. Scopurile federaţiei
b)drepturile şi obligaţiile federaţiei
2.1.3 Federaţia (Confederaţia) Patronatelor
a) Noţiuni generale. Principiile
b) Formele juridice de organizare a patronatelor
c) Atribuţiile de bază
d) Organizaţia Internaţională a Patronatului
2.1.4 Comisia republicană pentru negocieri colective
2.2 Părţile contractului colectiv de muncă la nivel local
2.2.1 Patronatul de ramură
2.2.2 Sindicatul de ramură
2.2.3 Organul administraţiei publice centrale
2.2.4 Comisiile ramurale şi teritoriale pentru negocieri
2.3 Părţile contractului colectiv de muncă la celelalte niveluri
2.3.1 Angajator (patron)
a) noţiuni generale
b) atribuţii de bază
c) repere comparative
2.3.2 Salariaţi
2.3.3 Sindicatele
a)noţiuni generale
b)trăsăturile
c)principiile
d)drepturile de bază
e)repere comparative
III Ordinea încheierii Contractului Colectiv de Muncă
3.1 Principiile încheierii contractului colectiv de muncă
3.2 Negocierea colectivă – forma de comunicare în relaţiile
sindicat – patronat
a) Pregătirea procesului de negociere
- etape organizatorice
- etape tehnice
b) Desfăşurarea negocierilor propriu zise
c) Finalizarea negocierilor
3.3 Termenul şi forma contractului colectiv de muncă
3.4 Negocieri colective (aspect internaţional)
Încheiere
INTRODUCERE
În economia de piaţă contractele colective de muncă au
devenit un atribut integrant, deoarece din punct de vedere economic joacă
un rol principal în stabilirea preţului forţei de muncă pe
piaţa muncii. Sindicatului este acel care protejează interesele
social-economice dar şi câştigă drepturi fundamentale de
muncă. Principala cale de a impune drepturile de muncă a
salariaţilor este elaborarea şi negocierea contractului colectiv de
muncă. Prin negociere, reprezentanţii salariaţilor, sindicatul,
se află în condiţii egale cu partenerul său - patronatul.
Situaţia economică şi socială din Moldova a adus pe prim
planul activităţii sindicatelor negocierea contractului colectiv de
muncă. Prin adoptarea legilor privind contractul colectiv de muncă,
salarizării şi pentru soluţionarea conflictelor colective de
muncă negocierile colective sunt recunoscute în calitate de
procedură obligatorie de acordare a intereselor în relaţiile de
muncă şi sociale. Aceasta în deplină măsură
corespunde normelor internaţionale. Este un lucru absolut necesar de a
cunoaşte bine de către fiecare a ei în practică, de
asemenea unui contract colectiv de muncă.
Numai un contract colectiv de muncă suficient de amplu şi plin de
conţinut poate deveni o bază temeinică, un izvor de drept
şi protecţie socială a muncii pentru salariaţi.
Contractul colectiv de muncă (convenţia colectivă de
muncă) exprimă sintetic, prin efectele sale, însemnătatea
esenţială a negocierii colective pentru raporturile juridice de
muncă [1]. În prezent,
în condiţiile economiei de piaţă, puterea publică
este, practic în afara negocierii colective a a condiţiilor de
muncă.
Negocierea colectivă este una dintre cele mai importante
activităţi sindicale. Fie că se desfăşoară la
nivel de unitate, de ramură profesională sau la nivel naţional,
negocierea contractelor colective, urmată de încheierea acestora,
reprezintă principalul scop al unei organizaţii sindicale.
Negocierea colectivă şi rezultatul ei normal, încheierea
contractului colectiv de muncă, asigură
[2]:
- democratizarea relaţiilor profesionale prin plasarea
deciziei normative în sfera de atribuţii ale partenerilor sociali;
- stabilirea, în cea mai mare măsură, a
statutului juridic al salariaţilor ( a drepturilor şi
obligaţiilor lor) prin acordul partenerilor sociali;
- adaptarea relaţiilor profesionale, de muncă, la
stadiile de dezvoltare a societăţii şi a fiecărei
unităţi, specificitatea lor de la un angajator la altul;
- protejarea salariaţilor împotriva eventualelor
abuzuri profesionale.
Prin Declaraţia de la Philadelphia, încorporată,
într-un fel (ca anexa), Constituţiei O. I. M., se recunoaşte
efectiv dreptul de negociere colectivă, la cooperare între angajator
şi salariaţi pentru ameliorarea organizării, colaborarea
între salariaţi şi angajator în elaborarea şi
aplicarea politicii sociale şi economice.
Şi Carta Socială Europeană acordă o mare
însemnătate acestor probleme ale relaţiei salariat-angajator,
enunţând modalităţile de colaborare, potrivit art. 6,
astfel:
- consultări asupra chestiunilor de interes comun;
- negocierea contractului colectiv de muncă:
- concilieri şi arbitraje voluntare în vederea
reglării conflictelor de muncă;
- dreptul salariaţilor, în caz de conflict de
interese, la acţiune colectivă, inclusiv la grevă.
Se remarcă faptul că este prima recunoaştere expresă
într-un document internaţional a dreptului la grevă
(neconsacrat, ca atare, în convenţiile O. I. M.).
Reglementarea normativă în vigoare privind negocierea
colectivă face ca, într-adevăr, contractele colective de
muncă să devină, subsecvent legii, principalul izvor de drept al
muncii pentru încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi
încetarea contractelor individuale de muncă.
Rolul esenţial al contractului colectiv de muncă nu
înlătură celelalte modalităţi de reglementare a
raporturilor de muncă (prin act normativ, regulament de organizare,
regulament de ordine interioară.
Reformarea vieţii economice a Republicii Moldova a dat viaţa
formelor de proprietate diferite, fapt ce a adus la neînţelegerile
dintre salariat şi angajator. Legislaţia în vigoare a
Republicii Moldova le oferă participanţilor relaţiilor de
muncă (salariaţilor, angajatorului) nu numai dreptul la rezolvarea
neînţelegerilor apărute, dar şi dreptul la participarea
salariaţilor şi angajatorului la stabilirea condiţiilor de
muncă şi dezvoltarea relaţiilor lor în baza
parteneriatului social. De această cauză un rol important în
practica reglementării relaţiilor de muncă î-l joacă
contractul colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă, care este un act normativ local, tot mai
mult îşi formează trăsăturile specifice care
reglementează relaţiile de muncă dintre salariaţii şi
angajatorul întreprinderii date, adoptând normele generale ale
legislaţiei muncii pentru specificul întreprinderii date.
În lucrarea dată am încercat să reexaminez sistemul
colectiv-contractual ale reglementării relaţiilor de muncă,
şi anume, rolul contractului colectiv de muncă în practica
funcţionării peţii de muncă, ordinea încheierii
contractului colectiv, am arătat părţile contractului colectiv
de muncă la toate nivelurile, am făcut comparaţie cu
ţările străine privind tema sus-menţionată.
Pe parcursul scrierii lucrării eu am folosit nu numai dar şi
literatura de specialitate, publicaţii periodice. De menţionat
că, necătînd la diferite izvoare, conţinutul lor
doreşte să fie mai bun, fiindcă principiile de examinare a
întrebărilor care mă interesează practic sunt
identificate, fapt ce a adus la identitatea completă a conţinutului
literaturii examinate.
I Contractul colectiv de muncă – izvor de drepturi şi garanţii
pentru salariaţi
1.1 Noţiunea de contract colectiv de muncă
Contractul colectiv de muncă este definit şi reglementat în
primul rând de Legea Republicii Moldova Nr. 1304-XII din 25.02.93 privind
contractul colectiv de muncă cu modificări şi completări
introduse prin Legea din 10 noiembrie 1995 Nr.636-XIII. În special se
menţionează că contractul colectiv de muncă este
convenţia dintre patroni şi salariaţi în persoana
organelor lor reprezentative, iar în condiţiile prevăzute de
legislaţia de organele administraţiei publice locale, prin care se
stabilesc, în limitele prevăzute de lege, clauze privind
condiţiile de muncă, salarizarea şi alte drepturi şi
obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.
În definirea noţiunii de contract colectiv de muncă se
apelează la câteva elemente definitorii care sunt conturate în
continuare în scopul de a sigura o înţelegere cît mai
completă a contractului colectiv de muncă:
Contractul colectiv de muncă este un act juridic, sursă de drepturi
şi obligaţii reciproce ale părţilor şi ,
totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect, o normă
convenţională negociată.
Convenţia este o înţelegere, un acord între două
părţi în vederea încheierii, modificării sau
desfacerii unui act juridic.
În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă este
folosit termenul de “convenţie”, termen regăsit şi în
documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Din punct de vedere
a legislaţiei noastre, termenul de “contract” este echivalent, sinonim cu
acela de convenţie.
Contractul colectiv de muncă are la bază următoarele
cerinţe:
- respectarea legislaţiei;
- împuternicirea legală a reprezentanţilor părţilor;
- egalitatea părţilor;
- libertatea alegerii şi dezbaterii condiţiilor contractului;
- libera consimţire a obligaţiilor ce decurg din contract;
- realitatea asigurării îndeplinirii obligaţiilor asumate;
- controlul sistematic şi inevitabilitatea
răspunderii contractuale ale părţilor.
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15
|
